În măreaţa zi de 26 octombrie 2010, pe tăpşanul nostru mediatic a dat buzna, țîșnit  din boscheţii afacerilor obscure cu statul, un cetăţean, pe numele său de buletin Sebastian Ghiţă. Strălucind de încîntare că-l vede lumea şi palpitînd de emoţia noutăţii, domnul cu pricina ne-a dat de ştire că a devenit managerul postului Realitatea TV. S-au scurs de atunci aproape două luni. Timp în care, asemenea multora din ţinutul de la Dunăre, n-am reuşit să desluşesc enigma gestului asumat de Sebastian Ghiţă.

Un tînăr om de afaceri, ajuns multimilionar la o vîrstă cînd colegii săi de generaţie abia dacă pot face rost de banii pentru leacul de tuse sau pentru a-şi plăti chiria garsonierei din Militari, s-a decis, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, să finanţeze postul TV falimentat cu geniu de Sorin Ovidiu Vîntu. E drept, în lumea asta largă se găsesc domni, precum Bill Gates, de exemplu, care se hotărăsc să-și prăpădească  o parte din avere în scop filantropic,  apucați de  remuşcări telenovelistice, pentru că  s-au îmbogăţit pe seama celor mulți și amărîți. Nu e cazul lui Sebastian Ghiţă. Domnia sa a făcut avere pe seama statului român. În plus, angajaţii postului TV nu sunt nici mulţi şi nici amărîţi, mai ales dacă ne gîndim la cei conducere, bravi discipoli ai principiului:

– Ăsta are bani cu nemiluita.

Hai să-i păpăm!

La cîteva zile după anunţ, Sebastian Ghiţă a lansat către Poporul televizionistic o Proclamaţie despre cine e şi ce vrea el. Am înţeles din text că domnia sa vrea ca Realitatea TV să ajungă un soi de BBC din Balcani. Se ştie ce înseamnă, în plan profesional, cel puţin ca imagine, BBC. Întruchiparea de invidiat a răcelii de tip britanic! Ca om care a hălăduit timp de peste patru decenii pe ogorul presei româneşti, m-am uitat la  ambiţia lui Sebastian Ghiţă cu un anume scepticism. După opinia mea, răceala  gazetărească de tip BBC e practic imposibil de altoit pe trunchiul presei româneşti. Fie şi pentru că, poporul nostru televizionistic, de sorginte latină fiind, trăieşte pînă la isterie, din punct de vedere emoţional, consumul de presă. Corectitudinea de tip BBC, asta da, se poate aplica în practica vieţii noastre gazetăreşti. Răceala de tip BBC însă e imposibilă, fie şi pentru că la noi, spre deosebire de Anglia, buletinul meteorologic e mult mai probabil. În lumina acestui scepticism, am văzut în Proclamaţia domnului manager voinţa de a face din Realitatea TV, nu atît un post rece în plan profesional, cît mai ales unul  corect. Au trecut aproape două luni.

În tot acest timp, am aruncat o privire asupra Realităţii TV să văd cam pe unde a ajuns postul în drumul său către BBC. Din cîte se ştie, BBC se găseşte în inima Londrei. Drumul cel mai scurt pînă la Londra trece, în chip fatal, dacă o iei prin Ungaria şi nu prin Serbia, prin ţări membre UE şi NATO. În două luni doar – mi-am spus – Realitatea TV n-avea cum să ajungă pînă la Londra. Putea să ajungă însă pînă la Paris sau măcar pînă la Budapesta. Animat de această ipoteză, am vrut să văd, din prestaţia Realităţii TV, dacă postul a ajuns, în materie de profesionalism, pînă la Budapesta  măcar. Într-una din zilele trecute, Realitatea TV a difuzat, în cadrul emisiunilor informative, ştirea intitulată: Sărăcia sporeşte hoţia din România. Atras de rima involuntară, am urmărit conţinutul ştirii. Rezulta din hotarele ei că în România de la finele lui 2010, supermarketurile se confruntă cu un fenomen: Înfricoşătoarea sporire a numărului celor care şterpelesc de pe rafturi o bucată de pîine, o felie de salam, o pungă de cipsuri numai şi pentru a-şi astîmpăra foamea izvorîtă din sărăcie. Că se fură din supermarketuri e un adevăr. Unul valabil nu numai în Haiti, dar şi în Franţa. Că în România sunt mulţi oameni săraci, e un alt adevăr. Unul valabil nu numai în Haiti, dar şi în Franţa. Numai că nici în Haiti şi nici în Franţa nu se poate face o legătură logică între numărul de furturi din supermarketuri şi numărul de săraci. Fie şi pentru faptul că săracii preferă să moară de foame mai degrabă, decît să întindă mîna şi să fure. Ca să nu mai spun că, potrivit acestei logici șchioape, violatorii n-ar trebui condamnați, ci, dimpotrivă, compătimiți pînă la lacrimi. Nu de alta, dar și ei au făcut-o, deoarece, sărmanii, n-au putut face rost de muiere, care să-i rezolve! Departe de mine, jurnalist nu de puține ori acuzat de a fi comunist, gîndul că presa nu trebuie să abordeze și crunta realitate a sărăciei din România, înfățișînd țara ca pe un spațiu în care toți locuitorii își petrec vacanțele pe Coasta de Azur.

La continua jelire a poporului român de către televiziunile mogulilor mă scot însă  din sărite două lucruri:

1.          Caracterul tendențios bolșevic al campaniei.

2.         Infinita bocire a săracilor se petrece pe televiziuni ale căror patroni s-au îmbogățit banditește pe seama  celor mulți și amărîți  din România afacerilor cu statul.

Pe vremea presei comuniste, ziarele şi TVR aveau, în chip obligatoriu, o rubrică dedicată vieţii grele a oamenilor muncii în ţările din Vest, supuse crîncenii exploatări. Sub titlul Din lumea capitalului, rubrica găzduia reportaje, ştiri şi poze despre oameni care dorm pe sub poduri, despre pensionari care caută o bucată de pîine în coşurile de gunoi (ale celor avuţi, desigur) şi despre fete care-şi vînd fecioria imperialiştilor anglo-americani, bătrîni şi urîţi. Prin contrast, aceeaşi rubrică înfăţişa românului cititor sau telespectator viaţa de lux, deşănţată a exploatatorilor. Fireşte, n-am întîlnit la Realitatea TV imagini cu bogătaşi desfătîndu-se pe yahturi de lux şi în palate străjuite de bodyguarzi pe post de dorobanţi, transportîndu-şi fundul în limuzine care costă cît Bugetul pe un an al unui Institut de cercetare şi dînd bacşiş lacheului în livrea echivalentul salariului pe o lună al unui academician. N-ar fi fost prea greu să le găsească. Ar fi fost de-ajuns un popas la palatele, vilele şi garajele lui Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu  sau ale lui Sebastian Ghiţă. Mai greu ar fi fost să le dea pe post. Am întîlnit, în schimb, numeroase secvenţe, ştiri, reportaje despre viaţa grea a maselor populare în lumea capitalului românesc. Pe glob au mai rămas, ca nişte oaze cu vădite note de muzeu, doar cîteva ţări comuniste. Dar şi dintre ele, doar Coreea de Nord mai practică, în plan mediatic, propaganda imbecilă despre viaţa grea a maselor populare în lumea capitalului. Mă întrebam mai înainte de ce n-a ajuns Realitatea TV în drumul către BBC, după două luni de la plecare nici măcar pînă la Budapesta. Răspunsul e simplu. A luat-o prin Coreea de Nord. Şi, din cîte se vede, acolo a rămas!

P.S. Sindrofia cu sclipici poreclită Zece pentru România, găzduită  miercuri seara de Ateneul român, a dat naştere uneia dintre cele mai mari golănii din istoria presei noastre postdecembriste. Realitatea TV i-a acordat lui Traian Băsescu premiul pentru Curajul de a fi luat cele mai nepopulare măsuri în anul de graţie 2010. Las la o parte faptul că, venit după 365 de zile şi nopţi de denunţare a lui Traian Băsescu pentru ceea ce postul a numit cruzimea de a tăia din salariul mămăicilor şi mămălăilor bugetari, Premiul a avut o vădită conotaţie batjocoritoare. Ştiind însă că Traian Băsescu va refuza să-l primească, Realitatea TV a regizat un moment halucinant într-o lume minim civilizată: O aşa-zisă verişoară a lui Traian Băsescu, suită pe scenă pentru a lua, mandatată de preşedinte, trofeul cu pricina. O aşa golănie nu se face de o instituţie de presă nici celui mai mare duşman. Şi nu pentru că  ar fi o copită de măgar administrată adversarului, ci pentru că ea compromite iremediabil pe autori. De unde înclin să cred că, înainte de a ajunge în Coreea de Nord, Realitatea lui Ghiţă a trecut pe acasă pe la Sorin Ovidiu Vîntu.

Preluat de la: Reporter Virtual

Realitatea TV a luat-o spre BBC prin Coreea de Nord! is a post from: Romania Azi

No related posts.

Jurnalistul nu mai e jurnalist. E o curea de transmisie. Da mai departe, ce i se da. Nici macar nu-si pune intrebari personale justificate: „oare mie imi convine ce zic astia, mie mi se potriveste?” „mama, tata isi vor putea cumpara paine daca ingheata salariile?”, „bunica va avea cu ce sa-si ia medicamente?”, „dar eu, eu unde o sa mai lucrez daca se impoziteaza masiv drepturile de autor?”, „cine isi permite sa ma aiba?”…

Jurnalistul de TV, de azi, e tare tupeist. Recita live (in direct) comunicate de presa, reda aproape cuvant cu cuvant declaratiile conducatorilor, relateaza de la fata locului stirea vietii lui despre drobul de sare care ar putea sa cada peste copil, plangand odata cu mama lui – a copilului.
Dar unde a pierdut jurnalistul de azi, regulile de ieri? Alea cu verificarea informatiei cel putin din 3 surse, cu intrebarile la care trebuie sa raspunda o amarata de stire: cine, ce, unde, cand, cum si chiar si de ce?

Adica de ce sa disponibilizam 100-150.000 de oameni, dar sa facem un teren de golf pentru bogati din acelasi buget, al statului? Adica de ce sa marim impozitele si taxele, dar sa dam in concesiune bogatilor proprietatile statului, pe doi lei? Adica de ce s-au inchis sute de mii de firme mici, dar ele isi platesc darile la stat, iar TVA-urile se returneaza rapid numai la bogati? Adica de ce sa cheltuie tara asta falita milioane de euro sa ne vaccinam copiii impotriva AH1N1, daca nimeni nu garanteaza acest vaccin?

Adica de ce sa fii jurnalist daca din salariu nu reusesti sa-ti platesti chiria si masa? Poti fi drept cu burta goala? Sau iti indoi coloana la prima suta de euro? Unii ar fi tentati sa-mi raspunda de dragul meseriei… dar ma mintiti si va mintiti, caci meseria asta nu ti-o poti face, cu pumnul in gura.

Dar cum si eu am fost ziarist sarac – nu o zi, 10 ani – o sa va raspund: meseria asta o faci din orgoliu. Incepi sa simti puterea. Firav, in prima faza, in fata familiei, vecinilor, prietenilor care te lauda pentru mutrisoara de aseara de la TV, pentru fraza coerenta pe care ai rostit-o, dintr-o suflare. Mai tarziu, incepi sa simti puterea microfonului cu cub de televiziune nationala, a camerei cu butonul rosu aprins: ”atentie, se filmeaza!” Te uiti la profesori, doctori, directori, primari, politicieni, ministri, presedinti cum transpira privind in obiectiv si te simti tare sigur pe tine. Stii ca linistea lor sta in pixul tau. In decizia ta de a alege dintre balbele lui, ideea corecta. Si te inveti cu Puterea. Si nu mai poti trai normal. Daca nimeni nu-ti culege o scama de pe umar, cu toata falsitatea pe care o pune orice milog in acest gest, esti distrus! Te simti pierdut. Nimeni. Iar senzatia de nimeni, e crunta.
„De ce imi bate tampla, acum cand iti scriu?
O stiu, desi mai bine ar fi, sa nu o stiu…” (Labis)

Semnat: Supravietuitoarea.

Preluat de pe: blogul Nadina Nedelea

De ce nu ma intorc in televiziune is a post from: Romania Azi

No related posts.

Toţi cei care-i cunosc modul de operare ştiu că el a jucat întotdeauna la cel puţin două capete, iar decizia luată la începutul anului trecut, de a se poziţiona total împotriva lui Traian Băsescu pare de neînţeles. Explicaţia unei asemenea schimbări de atitudine a părintelui FNI, devenit stăpânul unei armate de aproape 1.000 de mercenari din mass- media, nu poate fi însă alta decât frica. Frica de Băsescu. Asta înseamnă, de fapt, frica de justiţie pentru că, în definitiv, toate acţiunile lui Sorin Ovidiu Vîntu au fost îndreptate împotriva instituţiilor statului român, fie pentru intimidarea autorităţii, fie pentru şantajarea unor reprezentanţi ai statului, fie pentru preluarea pe nimic a unor active economice, fie pentru decapitalizarea altora. Ori, în acest caz, singura reacţie de autoapărare a statului nu se finalizează decât prin justiţie, care, cum se ştie, a găsit un sprijin extrem de puternic în Traian Băsescu. Mai mult, informaţii primite de el cu câteva luni înainte despre încolţirea de către Interpol a lui Nicolae Popa în Indonezia şi despre eventuala lui extrădare în România au cântărit şi ele destul de mult în decizia lui SOV de a-şi asigura libertatea. Nu în ultimul rând, există şi informaţia conform căreia anchetarea fraudei comise prin rambursarea ilegală de TVA în valoare de peste 60 milioane euro, cu care s-au alimentat conturile unuia dintre off-shorurile lui SOV a dus la blocarea acelor conturi, deci la o criză majoră de lichidităţi. În aceste condiţii este de înţeles de ce s-a temut atât de tare Sorin Vîntu la gândul că preşedintele ar mai putea rămâne încă cinci ani la Cotroceni şi, în plus, va continua să-i arate cu degetul pe marii infractori şi să asmută justiţia asupra lor. Mogulul chiar a sfătuit la un moment dat autorităţile, aflate în faţa „prădătorilor naturali” de tipul părintelui FNI, să întărească statul. „Dacă statul este incapabil să-şi protejeze resursele este treaba statului. Omul de afaceri încearcă. Este treaba statului să-l prindă şi să-l lege. Întăriţi-vă statul!”, a declarat, sinucigaş, Vîntu. Este exact ce avea să se întâmple pe 6 decembrie 2009, prin realegerea lui Băsescu în funcţia de preşedinte al României. Românii şi-au întărit statul. Numai că Vîntu fusese pregătit chiar şi pentru victoria lui Antonescu, dar în nici un caz pentru ceea ce s-a întâmplat. El, care a coordonat direct din fotoliu întreaga campanie anti-Băsescu, sunându-şi pentru fiecare fleac sclavii din Realitatea Tv care se ridicau în picioare când îi auzeau vocea în receptor, sau la mercenarii din fruntea ziarelor de campanie, el, care a fumat un întreg trabuc „prezidenţial” alături de Geoană, cu trei zile înainte de alegeri şi încă unul în noaptea alegerilor, el, Vîntu, a luat o ţeapă mai mare chiar şi decât FNI-ul. A pierdut jocul. Asta pe de o parte.

Mercenarii lui Vîntu au fost trimişi în şomaj
Pe de altă parte, una dintre societăţile prin care controla imperiul mass- media (Petromservice, transformată apoi în PSV Company) a intrat în insolvenţă, iar altele urmează la rând, fapte care au atras şi vor atrage, prin efectul dominoului, căderea tuturor pieselor componente. Falimentul Realitatea TV nu este decât o chestiune de timp, lipsa lichidităţilor fiind acută pentru Vîntu. Deocamdată, întreaga divizie de print a grupului Realitatea-Caţavencu, plus Gardianul, singurul avorton mass- media nerecunoscut al lui SOV, au intrat în faliment nedeclarat. Au fost închise câteva publicaţii, în cazul altora s-a decis să fie vândute celor care le conduc, iar în viitorul apropiat urmează să fie închise sau vândute şi cele care au mai rămas, inclusiv săptămânalul Caţavencu. Deşi mulţi s-au grăbit să plângă de mila mercenarilor rămaşi pe drumuri, adevărul este că ei îşi merită soarta. Nu poţi să fii şi mercenar, şi jurnalist. Or, cum ei au ales mercenariatul, locul lor este în afara presei. Unii dintre ei, puţini, au rămas totuşi la ediţiile online ale publicaţiilor închise, şi continuă să-i otrăvească pe cititorii online rămaşi prizonieri ai unui prost obicei pe cale de vindecare. Mercenarii şefi, adică Nistorescu, Pâlşu sau Racoviceanu sunt asiguraţi financiar pentru tot restul vieţii.
Falimentul la zi
Mulţi au uitat că, înainte de a fi închise, publicaţiile lui Vîntu au fost transformate în instrumente de luptă împotriva lui Traian Băsescu. Gardianul, după ce şi-a redus efectivele cu 20%, s-a poziţionat mult mai agresiv ca măciucă folosită împotriva autorităţilor statului şi, în mod deosebit, a preşedintelui Traian Băsescu. I-a urmat Ziua care, după ce s-a despărţit de echipa lui Adrian Pătruşcă, s-a transformat şi ea, oficial, în trompetă anti-Băsescu. Sorin Roşca Stănescu, şeful din umbră al celor două publicaţii şi-a mutat logistica pe site-ul personal, pentru a mima o despărţire de Vîntu, mai ales că el urma să lanseze pe acel site tot ceea ce mercenarii lui reuşiseră să adune în vederea campaniei anti-Băsescu. În sfârşit, echipa de la Cotidianul s-a trezit şi ea, prin august, cu Cornel Nistorescu, personaj care a transformat ziarul într-o fiţuică de nivelul Gardianului sau a României Mari. Aşa se face că începând din ultima decadă a lui decembrie 2009, jurnalele amintite au început să se închidă. Mai întâi, pe 23 decembrie, s-a închis Cotidianul lui Nistorescu, apoi, pe 6 ianuarie, Ziua lui Pâlşu şi Gardianul lui Racoviceanu. Presa românească n-a pierdut nimic prin închiderea acestor fiţuici, dar a pierdut enorm atunci când au fost cumpărate de Sorin Ovidiu Vîntu. Tot pe 23 decembrie 2009 a mai fost închis, în acelaşi timp cu Cotidianul, şi Business Standard, o publicaţie economică de nişă. La sfârşitul săptămânii trecute s-a decis şi vânzarea altor cinci publicaţii către managerii lor. Este vorba despre revistele „Bucătăria pentru toţi“, „Superbebe“, „24FUN“, „Aventuri la pescuit“ şi „Tabu”.
Urmează, la rând, alte societăţi falimetare dintre care amintim doar câteva: Realitatea Media (cea care difuzează Realitatea TV, Romantica TV, Radio Guerilla, Gold FM, The Money Channel, Publika TV- Moldova), Caţavencu SA (săptămânalul Caţavencu), Global Video Media SA, Dixitpress SRL Ploieşti (editează Telegraful de Prahova) şi GMG Media Box care deţine 99,9% din Telesport Intermedia (difuzorul postului TV Telesport ).
Referitor la Realitatea Media, pe numele ei există deja mai multe cereri de insolvenţă depuse la instanţele de judecată. Printre firmele care solicită falimentul Realitatea sunt Mediafax, Societatea R SA şi G.C.T. General Clima Therm.

preluat de pe: atac la persoana

Sorin Ovidiu Vîntu si recentele alegeri prezidentiale is a post from: Romania Azi

No related posts.

Realitatea, dacă e să facem un joc de cuvinte, e că ziarista nu se certase cu nimeni, ci doar primise alte misiuni de la șefii săi, dacă nu chiar de la Vîntu personal: aceea de a lucra pentru Mircea Geoană, în campanie, pentru ca, după alegerea acestuia în fruntea statului, să devină una dintre curelele de legătură între mogul și noul președinte. Numai că nu a fost să fie, așa că după eșecul experimentului ”Geoană”, Andreea s-a întors, spășită, la vechiul loc de muncă. Deocamdată, ea a fost trimisă să facă training profesional cu noii angajați ai trustului, de la postul deshis de SOV peste Prut, dar va reveni curînd, se pare, pe sticla postului de la București. Mai puțin norocoasă a fost Nadina Nedelea, fosta angajată a postului Prima TV, care a lucrat pînă nu demult la primăria lui Sorin Oprescu, de unde a plecat cu oarece scandal. Nedelea ar fi avut, și ea, acum cîteva săptămîni, o tentativă de a se angaja la trustul lui SOV, dar nu i-a ieșit figura. Poate o fi contat și faptul că, în perioada cînd era om de încredere a lui Oprescu, Nedelea a ridicat acreditarea unui angajat al Realității care își permisese să dea pe post ceva ce nu trebuia.

Andreea Cretulescu, inapoi la Realitatea dupa esecul ”Geoana” is a post from: Romania Azi

No related posts.