Romania azi

Impresii, comentarii, pareri

CLARVĂZĂTOAREA CARMEN HARA A PREZIS CĂ ROMÂNIA VA FI ZGUDUITĂ DE UN CUTREMUR ÎN ACEASTĂ TOAMNĂ

carmen-hara_3

Clarvăzătoarea Carmen Hara vine cu preziceri terifiante pentru România. Aceasta spune că în 2010, ţara noastră va fi zguduită de un cutremur mai mare decât cel din 1977.

“Cutremurele vor continua pe parcursul acestui an. Va fi şi în România, dar nu acum. Nu-l simt imediat, ci mai mult spre toamnă”, a mărturisit Carmen Hara.

Clarvăzătoarea a dorit să explice şi fenomenele care se vor produce în viaţa oamenilor începând cu anul 2012:

”2012 este începutul unei ere şi sfârşitul alteia care durează de 5.000 de ani. În 2012 începe era de aur, în care noi nu putem avansa aşa cum suntem acum, la acest nivel. Vor fi şi oameni care nu vor reuşi să treacă în această eră, cei care vor rămâne la convingerea că banii şi conturile bancare pot conduce lumea, cei răi, egoişti. Va trebui să fim mai buni. Dupa 2012 se va trece într-o eră de tranziţie până în 2033. Atunci descoperirile medicale vor fi incredibile. Boli precum cancerul sau afecţiuni ale sistemului imunitar se vor trata la nivel celular, nu vor mai exista”, a continuat Carmen Hara.

“Nu trebuie să ne gândim la ceea ce va urma ca la o catastrofă, ci trebuie să percepem totul precum o evoluţie”, a mai spus clarvăzătoarea.

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

A murit soţul Gabrielei Firea

firea

Răsvan Firea, soţul prezentatoarei TV Gabriela Vrânceanu Firea şi membru al Comisiei de Marketing a Federaţiei Române de Atletism, a decedat, duminică, la vârsta de 54 de ani, în urma unui atac cerebral.

În urmă cu patru luni, soţul jurnalistei fusese supus unui transplant de rinichi. Fost atlet de perfomanţă, Răsvan Firea a început să aibă probleme medicale încă din 1998, când a suferit un infarct.

Răsvan şi Gabriela Vrânceanu Firea formau un cuplu de aproape 17 ani şi au un fiu în vârstă de 14 ani.

Decesul bărbatului are loc la numai două săptămâni de la dispariţia mamei sale, Elena Firea, fost arbitru internaţional şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică.

Răsvan Firea va fi înmormântat astăzi, la ora 13.30, la Cimitirul „Sfânta Vineri” din

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Trans-Europa-Expres: Criza din PSD

Un interviu realizat de Deutsche Welle

Dialogul săptămânal dintre Robert Schwartz şi Emil Hurezeanu se concentrează de data aceasta asupra crizei din Partidul Social-Democrat.

Ascultaţi dialogul Trans-Europa-Expres accesând fişierul audio de mai jos.

Criza in PSD

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Femeie din Arad, internată după ce a avut o reacţie severă la vaccinul contra A/H1N1

MEXICO-HEALTH-SWINE FLU

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, pacienta, care este din Arad, s-a vaccinat cu Cantgrip în urmă cu două săptămâni, iar primele semne ale reacţiilor adverse au apărut la câteva zile, însă aceasta a primit tratament la domiciliu.

“A făcut o reacţie adversă neobişnuită la vaccin, în opinia mea, în sensul că persistă mialgiile de aproape două săptămâni, cu stări febrile, stare generală alterată. Tratamentul iniţial a implicat şi o simptomatologie convulsivă”, a declarat, luni, dr. Dana Negru, director epidemiologic în cadrul DSP Arad.

Medicii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde este internată femeia, spun că aceasta primeşte îngrijiri în Secţia de Neurologie şi că evoluţia este pozitivă.

“Pacienta acuză în special dureri musculare la membrele inferioare. Este examinată şi ţinută sub observaţie, având o evoluţie favorabilă”, a declarat dr. Mirandolina Prişcă.

Femeia a declarat că îi amorţesc picioarele, pe care nu le simte uneori.

“E ca şi o paralizie, am furnicături şi uneori nu îmi simt deloc picioarele”, a spus femeia, care a mai acuzat febră şi probleme digestive.

Responsabilii DSP spun că, în judeţ, au fost vaccinate cu Cantgrip peste 13.000 de persoane şi că şase dintre acestea au avut reacţii adverse, dintre care trei au fost internate, două cu reabilitare completă, acest din urmă caz fiind şi cel mai grav.

Sursa: Mediafax

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Boc il ia in serios pe Marmureanu!

emil-boc-4
Mintea Guvernului de pe urma

Guvernul intentioneaza sa nu mai impuna ipoteca pentru imobilele consolidate * Poate fi prea tarziu * Cabinetul Boc a fost informat de riscul unui cutremur major in 2010 * Insa nu a alocat fonduri suficiente la Institutul de Fizica Pamantului * Expertii il parasesc pe Marmureanu pentru privatizati

Boc incepe sa ia din ce in ce mai in serios avertismentele in privinta riscului unui cutremur major cu consecinte devastatoare ce va avea loc in acest an, dupa cum a anuntat inca de anul trecut Institutul National de Fizica a Pamantului, prin vocea directorului Gheorghe Marmureanu. Si numai acesta a atras atentia asupra unui risc ridicat, ci si institute private din domeniu. Marmureanu era ingrijorat la sfarsitul saptamanii trecute, dupa cum a anuntat in exclusivitate AIM, ca este parasit de echipa de experti, care nu mai este platita la salarii concurente, din pricina scaderii alocatiei de la Buget. “Tocmai acum, cand sunt cutremure pe intreaga Planeta… Dupa Haiti…”, adaugase Marmureanu. Agentia de Investigatii Media a atras si ea atentia asupra acalmiei din Zona Vrancea, de loc de bun augur, dupa cum spun expertii, dintre care unii au si prevestit un cutremur major in luna februarie 2010. (M.F.)

Guvernul intentioneaza sa elimine conditia impunerii unei ipoteci asupra imobilului consolidat impotriva cutremurului, prin care statul se asigura ca proprietarii ramburseaza suma investitiei, si sa nu mai solicite acestora sa restituie banii cheltuiti de autoritati, pentru a urgenta lucrarile.

(mai mult…)

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Cutremurul se apropie de Romania

cutremure
Prea multa acalmie in zona Vrancea

Seismul devastator din Haiti a fost urmat de alte doua in partea opusa a Globului, in Grecia, confirmand teoria cutremurelor demonstrata statistic de Ioan Istrate * Este foarte posibil sa urmeze Vrancea * Apararea locala impotriva dezastrelor este deja in alarma de gradul II

Cutremurele din diverse zone ale globului se apropie destul de suspect de Romania. Dupa cel din Haiti, devastator, si dupa replicile acestuia care au panicat si mai mult o populatie disperata, conform teoriei lui Ioan Istrate, cel care i-a pus pe romani pe jar, urma un cutremur in zona opusa a Terrei si oarecum la aceeasi altitudine. Iata ca dupa o saptamana un astfel de cutremur a avut loc in Grecia. Iar la patru zile un altul, tot in Grecia, cu acelasi epicentru.

(mai mult…)

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

De ce nu ma intorc in televiziune

Inainte de criza de bani, in TV este criza de identitate.

Jurnalistul nu mai e jurnalist. E o curea de transmisie. Da mai departe, ce i se da. Nici macar nu-si pune intrebari personale justificate: „oare mie imi convine ce zic astia, mie mi se potriveste?” „mama, tata isi vor putea cumpara paine daca ingheata salariile?”, „bunica va avea cu ce sa-si ia medicamente?”, „dar eu, eu unde o sa mai lucrez daca se impoziteaza masiv drepturile de autor?”, „cine isi permite sa ma aiba?”…

Jurnalistul de TV, de azi, e tare tupeist. Recita live (in direct) comunicate de presa, reda aproape cuvant cu cuvant declaratiile conducatorilor, relateaza de la fata locului stirea vietii lui despre drobul de sare care ar putea sa cada peste copil, plangand odata cu mama lui – a copilului.
Dar unde a pierdut jurnalistul de azi, regulile de ieri? Alea cu verificarea informatiei cel putin din 3 surse, cu intrebarile la care trebuie sa raspunda o amarata de stire: cine, ce, unde, cand, cum si chiar si de ce?

(mai mult…)

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Lia Vasilescu: ”Se impune suspendarea lui Basescu”

LIA OLGUTA VASILESCU - INSCRIERE PSD

Senatoarea PSD Lia Vasilescu declară că se gîndește cu cea mai mare seriozitate la propunerea de suspendare din funcția de șef al statului a lui Traian Băsescu, din cauza practicilor sale oculte și a armatei de parapsihologi de care ar fi înconjurat. Replica pesedistă vine după ce PDL, prin Sulfina Barbu și Roberta Anastase, a anunțat că Geoană ar trebui debarcat de la șefia Senatului din cauza declarațiilor privind atacurile energetice.

Senatoarea a declarat ieri, la Antena 3, că tratează ”cu foarte mare seriozitate posibilitatea de a cere suspendarea din funcție a lui Traian Băsescu, pentru că umblă însoțit peste tot de acest tata Omida pe nume Aleodor Manolea…E o chestiune extrem de periculoasă, în primul rînd pentru că ne facem de rîsul întregii lumi, vă dați seama că rîd și curcile de noi dacă află că președintele Traian Băsescu e însoțit de tot felul de parapsihologi și de tot felul de magi și vrăjitori atunci cînd ar trebui să aibă loc discuții serioase. Dacă am ajuns să ne lăsăm pe mîna unui șef de stat care pleacă urechea la asemenea indivizi, la tot felul de vrăjitori, înseamnă că nu o să o ducem chiar așa de bine. Acum încep să îmi explic ce a căutat președintele în Oltenia, însoțit și de soția sa, cînd au fost oaspeții lui Bercea Mondialul, probabil s-au dus acolo ca să găsească descîntătoare în bobi și în ghioc” a spus senatoarea. Ea a dezmințit că Manolea ar fi lucrat  pentru PSD, susținînd că a făcut doar o încercare, dar a fost refuzat.

PS.

Credeam ca doamna senator Olguta Vasilescu s-a mai potolit de cand a devenit mama,  am crezut ca a devenit mai putin agresiva, avand acum si alte ocupatii, ceva mai feminine. Vad insa ca m-am inselat, raul din fire n-are lecuire…si pocitania ramane pocitanie !!!!

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Românii, avertizaţi de slăbiciunile Internet Explorer

ie_logo

Producătorul pentru soluţiile anti-malware BitDefender îi avertizează pe români asupra pericolelor la care ar putea fi supuşi, în cazul numitor aplicaţii care au făcut posibile atacurile asupra companiei Google în China.

„Atacul asupra Internet Explorer se foloseşte de o vulnerabilitate în coruperea memoriei browserului şi afectează toate versiunile de Internet Explorer mai puţin versiunea 5.01 pentru Microsoft Windows 2000 Service Pack 4”, spun reprezentanţii BitDefender.

Microsoft a emis deja o alertă, dar nu au găsit nicio soluţie viabilă pentru această vulnerabilitate, ne-au transmis cei de la BitDefender, care au lansat o actualizare de urgenţă pentru utilizatori, care interceptează şi blochează „virusul” înainte ca acesta să afecteze sistemul utilizatorului.

Pentru a-i păcăli pe internauţii, hackerii folosesc spamuri prin email, în reţelele de socializare şi orice alte mijloace de distribuţie în masă a mesajelor electronice.

Preluat de la: EVZ

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)

Pe ea o iubea călăul de boschetari

fata

La nici 48 de ore de la reţinerea lui Sergiu Băhăian, escrocul bucureştean de 47 de ani acuzat că a comandat mai multe crime in stil mafiot in judeţul Constanţa, singura persoană care a asistat la operaţiunea de capturare a bărbatului a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru Libertatea. Elevă în Giurgiu, Simona, iubita în vârstă de 17 ani a lui Băhăian, a fost alături de el pe toată durata evenimentelor.

Simona, iubita în vârstă de 17 ani a escrocului, a trăit, în ultimele două zile, evenimente bulversante. Încă şocată, adolescenta a acceptat să dezvăluie pentru Libertatea cum a fost capturat Sergiu.

Vineri seară, fata venise din Giurgiu în Bucureşti. S-a întâlnit cu Sergiu şi în jurul orei 23.00 au mers în Clubul Bellagio. “Am stat de vorbă, Sergiu şi-a luat un whisky, dar nu i-a plăcut, aşa că a băut Cola. Pe la 2.00, la masa noastră au venit nişte cunoştinţe de-ale lui. La un moment dat l-am rugat să plecăm”, a povestit Simona.

Cei doi au ieşit din club pe la ora 2.30, s-au urcat în maşină şi au plecat spre apartamentul lui Băhăian din Calea Griviţei.

Digg This
Reddit This
Stumble Now!
Buzz This
Vote on DZone
Share on Facebook
Bookmark this on Delicious
Kick It on DotNetKicks.com
Shout it
Share on LinkedIn
Bookmark this on Technorati
Post on Twitter
Google Buzz (aka. Google Reader)
Page 1 of 2412345101520...Last »